Hera este în mitologia greacă zeiţa protectoare a căsniciei, a căminului şi a femeilor măritate, precum şi regina zeilor şi a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.
Hera a fost fiica lui Cronos şi a Rheei. Ea a fost înghiţită, la fel ca şi fraţii ei, de către tatăl lor, care se temea să nu fie detronat de fii săi. Fratele cel mai mic, Zeus, a fost salvat de mama sa, care i-a dat lui Cronos o piatră înfăşurată în scutece. În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos şi Eileithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera este adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori, mânia este capricioasă şi nejustificată.
Tempul Herei din Agrigento, Grecia Mare (Italia de Sud) Hera era recunoscută în toată Grecia, în special în oraşele Argos, Sparta şi Micene. Existau de asemenea temple în Samos, Olympia, Corint, Tiryns, Perachora şi Delos.
În perioada Greciei Arhaice, Hera a fost o deitate importantă pentru întreaga populaţie din Elada. Probabil cultul ei este mai vechi decât cel al lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl şi preamăreşte, precum fraza: "Eu sunt fiica cea mare a lui Cronos, şi nu sunt onorată doar pe pământ (pentru că sunt zeiţa căsniciei), ci şi pentru că sunt soţia ta şi tu eşti regele zeilor." din Iliada.
Este posibil ca zeiţa Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni i-au fost introduse în cult în perioada ioniană sau miceniană.
Hera a fost fiica lui Cronos şi a Rheei. Ea a fost înghiţită, la fel ca şi fraţii ei, de către tatăl lor, care se temea să nu fie detronat de fii săi. Fratele cel mai mic, Zeus, a fost salvat de mama sa, care i-a dat lui Cronos o piatră înfăşurată în scutece. În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos şi Eileithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera este adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori, mânia este capricioasă şi nejustificată.
Tempul Herei din Agrigento, Grecia Mare (Italia de Sud) Hera era recunoscută în toată Grecia, în special în oraşele Argos, Sparta şi Micene. Existau de asemenea temple în Samos, Olympia, Corint, Tiryns, Perachora şi Delos.
În perioada Greciei Arhaice, Hera a fost o deitate importantă pentru întreaga populaţie din Elada. Probabil cultul ei este mai vechi decât cel al lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl şi preamăreşte, precum fraza: "Eu sunt fiica cea mare a lui Cronos, şi nu sunt onorată doar pe pământ (pentru că sunt zeiţa căsniciei), ci şi pentru că sunt soţia ta şi tu eşti regele zeilor." din Iliada.
Este posibil ca zeiţa Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni i-au fost introduse în cult în perioada ioniană sau miceniană.